vineri, 30 august 2013

Care este cea mai sanatoasa carne

Eşti tipul de persoană pentru care o masă fără carne nu e masă? Nutriţionistul îţi spune care sunt cele mai indicate alegeri, dar şi în ce cantitate trebuie să le consumi.
Ceea ce ne îndeamnă specialistul este să alegem carnea slabă. Astfel, reducem grăsimile saturate pe care le aducem în organism. Medicul consideră că mai puţin indicată este însă carnea de mamifere, din cauza conţinutului mare de grăsimi saturate şi a faptului că se digeră mai greu. Dintre acestea, cea de capră ar putea fi o variantă bună. 
PUI: Se poate consuma de 3-4 ori pe săptămână, în jur de 150-250 g/zi. Este o carne slabă, gustoasă şi hrănitoare. Se digeră uşor şi este acceptată de aproape toată lumea. Trebuie să fim atenţi la provenienţa acestei cărni. E de preferat să provină de la puii crescuţi în libertate, hrăniţi natural, şi nu de la puii de crescătorie care au fost hrăniţi cu preparate aditivate şi care au primit hormoni de creştere şi/sau antibiotice.
CURCAN: Carnea de curcan are avantajul că este slabă şi bogată în proteine. În plus, riscul ca animalul să fi primit hormoni de creştere este mai redus, deoarece carnea de curcan devine aţoasă atunci când se folosesc astfel de hormoni. Poate fi consumată de 3-4 ori pe săptămână, în cantităţi de 150-250 g/zi. Este o sursă bună de minerale şi vitamine, în special B-uri.
VITĂ: Carnea de vită este densă, hrănitoare şi bogată în fier. Dacă se alege o parte a animalului fără prea multă grăsime, poate fi o opţiune bună pentru două mese pe săptămână, în cantitate de aproximativ 200 g/zi. Este importantă sursa, astfel încât animalele să nu fi primit hormoni de creştere.
Sursa: www.realitatea.net28.08.2013

joi, 29 august 2013

Adevarul despre lapte

Laptele a început să fie procesat în urmă cu 8000 de ani și este cunoscut de mulți oameni ca fiind o băutură miraculoasă, cu efecte foarte benefice asupra organismului uman. Din păcate, în acest articol, vei vedea “latura întunecată” a laptelui.
 
Logică
Omul este singurul mamifer care consumă laptele altei specii (cu excepția unor cazuri izolate). De asemenea, este singurul mamifer care consumă lapte după perioada de înțărcare. Cred că ești de acord cu faptul că laptele vacii este destinat doar vițelului, nu taurului și nici omului. Acesta este motivul pentru care laptele vacii (sau al altor animale) este total diferit de laptele de om. Este foarte greu de digerat și are efecte nocive, deoarece are o concentrație mult mai mare de nutrienți și hormoni decât cel de om. Totuși, cum toate mamiferele știu când trebuie să nu se mai hrănească, cu lapte, iar inteligentul om, nu?

Bani

Laptele nu era de ajuns, așadar, s-au creat lactatele: iaurt, brânză, cașcaval, smântână, unt. În urma consumului, toată lumea este mulțumită: consumatorii, producătorii, intermediarii, mass-media și desigur, statul. Nimănui nu i-ar plăcea ca de mâine să nu se mai consume produse lactate. Consumatorii sunt înnebuniți după gustul acestora, iar ceilalți după gustul banilor. Acesta este motivul pentru care consumatorii nu știu adevărul despre lapte și derivatele acestuia. Și mai mult ca sigur, nu vom vedea în viitorul apropiat la TV campanii de genul “Spune NU laptelui!”.

Știință

 

În anii anul 1974, premierul Chinei a fost diagnosticat cu, cancer la vezica urinară, acesta fiind motivul pentru care a ordonat efectuarea unui studiu imens al celor mai comune 12 tipuri de cancer la aproximativ 880 milioane de oameni, din peste 24.000 de districte din China. Așa a luat naștere “Studiul China” cel mai complet studiu asupra nutriției realizat vreodată, având implicații extraordinare asupra dietei, pierderii în greutate și sănătății pe termen lung. În urma acestui studiu, s-a concluzionat faptul că, cazeina, care constituie până la 87% din proteina laptelui de vacă, accentuează dezvoltarea cancerului (în special mamar, ovarian, testicular, de colon, de prostată) și creșterea colesterolului. Cazeina este o proteină de care vițelul are nevoie pentru a avea copite și coarne. Oamenii nu au copite sau coarne, deci, de ce ar avea nevoie de atâta cazeină? Laptele de om este mai bogat în albumine (similare cu proteinele din zer), decât în cazeină.
Vițelul, pe lângă laptele vacii, mănâncă și iarbă. Organele sale digestive sunt capabile să digere separat laptele de iarbă. Sistemul nostru digestiv este construit altfel. Când laptele de vacă pătrunde în stomac, sucurile acide digestive îl coagulează și îl transformă într-o materie asemănătoare cu brânza, aceasta conținând și alte bucăți de mâncare aflate în stomac. De aceea, laptele și lactatele animale sunt greu de digerat de către om.
În China, este un consum extrem de mic de lapte și de produse care conțin lapte, de ex. prăjituri, înghețată, etc., deoarece chinezii nu concep consumul de lapte de origine animală. În cazul în care o mamă nu are lapte pentru a-și alăpta bebelușul, nu se apelează la lapte praf, ci se caută o doică, care poate alăpta acel copil.

Dezavantajele laptelui și lactatelor

·         Laptele este cel mai iritant aliment pentru tractul gastrointestinal. Pe lângă incapacitatea de a digera cazeina, după vârsta de 4-5 ani, organismul nostru nu poate digera nici lactoza (zahărul, principalul carbohidrat din lapte). Incapacitatea de a descompune laptele are ca rezultat intensificarea producerii de mucus în organism și, implicit, dezvoltarea unor probleme inflamatorii, alergii și infecții.

·         Produc dezechilibre hormonale, deoarece conțin hormoni de creștere (vacile sunt injectate pentru a le crește producția de lapte)

·         Laptele din paharul tău este un amestec din laptele dat de mii de vaci

·         Calciul din lapte se asimilează de organismul uman în proporție de maxim 20%

·         Proteinele și fosforul aflate în cantitate mare în laptele de vacă, fac ca organismul să piardă mai mult calciu decat câștigă

·         Prin preparare termică, se distrug unele proteine și vitaminele importante

·         Laptele are mai puține proteine decât multe dintre legume

·         Conțin aflatoxină

·         Cauzează apariția bolilor cardiovasculare

·         Cauzează diabetul (Finlanda, țara cu cel mai mare consum de lapte din lume, are cel mai mare număr de diabetici)

·         Cauzează osteoporoza

Alternative

·         Urdă (este o brânză făcută din zer)

·         Lapte și brânză de iapă sau de măgăriță (cele mai asemănătoare cu laptele de om)

·         Lapte și brânză de capră (are mai puțină cazeină decât cel de vacă, dar de 2x mai mult decât cel de om)

·         Lapte de susan, migdale, alune, arahide, nuci, cocos, orez, ovăz, orz, etc. (vom publica rețete în curând)

·         Alimente bogate în calciu și vitamina D: varză, conopidă, broccoli, spanac, sardine, somon, migdale, semințe

Consumul de lactate:

·         Populația mondială: 75% din oameni au intoleranță la lactoză

·         Finlanda: 361 kg/an/cap de locuitor

·         Suedia: 355 kg/an/cap de locuitor

·         România: 266 kg/an/cap de locuitor (locul 10 în lume)

·         SUA: 253 kg/an/cap de locuitor

·         Japonia: 76 kg/an/cap de locuitor

·         China: 29 kg/an/cap de locuitor

Te înțeleg dacă nu vrei să crezi aceste lucruri. Este, într-adevăr greu de acceptat faptul că o viață întreagă ai fost indus în eroare. Dar, în ziua de azi posibilitățile de informare sunt nelimitate. Pentru a te convinge, poți întreba medici, poți căuta pe internet sau poți cumpăra cartea “Studiul China” .
Dacă te-am convins, nu înseamnă că trebuie să elimini brusc laptele și lactatele din alimentația ta, dacă ai consumat aceste alimente toată viața. Cazeina provoacă dependență, pentru ca vițelul să vrea să bea iarăși lapte. Așadar, dacă vițelul poate să renunțe, cu siguranță poți și tu.
 

joi, 22 august 2013

Din tainele vietii si universului-invitatie la descifrarea unei probleme capitale:de unde venim,de ce ne-am nascut si unde mergem dupa moartea trupului

Invitatie la descifrarea unei probleme capitale(prin 20 articole):de unde venim,de ce ne-am nascut si unde ne ducem dupa moartea trupului ( Articolele trebuie citite in ordinea numerica)
Detalii   http://goo.gl/ryA9it

miercuri, 21 august 2013

Student român la Londra: "Dumnezeu a fost ucis de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!"


O scrisoare emoționantă a unei tinere studente plecată la studii în Marea Britanie circulă de câteva zile pe Internet. Viziunea româncei noastre despre Occident: un loc fără identitate, cu tradiții care se pierd încet-încet din cauza globalizării, în care cetățenii se tem permanent de extremismul islamic, în care nimănui nu-i pasă ce gândești sau ce dorești. Este inutil să vă spunem că scrisoarei tinerei se bucură de o audiență incredibilă pe rețelele de socializare.

“Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universităţi europene. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pt educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.
Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?” Şi uimirea clară la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra.  Înainte era un „mi-aş dori, dacă voi avea unde să mă întorc mă voi întoarce”.
Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Badea care înjura tara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale „superioare” şi „ideale”.
Credem că politica, cultura şi educaţia cât mai internaţională este foarte benefică, credem În globalizare, suntem de acord câteodată că România e frumoasă dar păcat că e locuită şi parcă tot mai bine e în Londra… Români scumpi, cât putem să ne înşelăm…

Ce este Occidentul….?
Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet încet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat în a fi <politic corect>, trăieşti cu riscul ca un islamist extremist poate să bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei ţări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pt că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă - avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Pastele precum şi alte tradiţii străvechi sunt doar un prilej de marketing , aici nu există nici un pic de profunzime,; relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV şi când vrem să ne căsătorim găsim noi pe perfectmatch.com ceva nu?
Lumea discuta oameni, nimănui nu îi pasă ce gândeşti, ce simţi ce îţi doreşti. 
Puţini mai ştiu să iubească, feminismul distruge relaţiile bărbat femeie tot mai mult, gender role este considerat învăţat aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băietei sau fetiţe ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un nr imens de homosexuali creaţi de societate,Dumnezeu a fost ucis de Occident.
De ce oare admiram atât de mult haosul Europei vestice?
Noi avem oameni, noi ştim să trăim, noi radem că fugim cu nasu de acasă o săptămână în munţi cu corturile.
Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!”
Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?
De ce acceptăm ca Securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politica şi educaţie?
De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise?
De ce acceptăm ca bărbaţii noştri să fie carne de tun pt NATO dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului?
De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare şi la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele? 
De ce eşti drogată scumpa Românie cu iluzii occidentale?
În Occident unde pleacă bieţii romani să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe nişte sclavi, fiind roman eşti privit ca o subrasa, în Anglia un non-european are mai multe drepturi şi privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominaţia imperiului pt decenii…
Şi noi românii care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia montană, delta, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră stăm să cerşim şi să ne umilim pt o pâine prin Anglia, Italia şi Spania….
Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere… care au vândut țara pe nimic.
VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare.
Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească…
Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi în ce hal a ajuns occidentul liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţară şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă.
Şi apoi ne vom întoarce cu toţii, valuri valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţa de schimbare, şi după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Cristiana Maria Mărcuș
(Sursa: rbnpress.info)

"'Familia sufleteasca' - sufletele care se reincarneaza impreuna pentru a iubi neconditionat"

Ai simti vreodata fata de cineva care nu face parte din familia ta sau din cercul tau de cunostinte apropiate o conexiune imediata foarte puternica, atat de puternica incat nu ai putut sa o explici? Ai simtit ca tu cunosti sufletul acela de undeva, poate dintr-o alta viata, un alt timp si un alt spatiu? Ca se afla in viata ta cu un scop anume, pentru a te ajuta? Sau ca poate tu ai venit in viata lui cu un scop similar? Ai simtit ca iti intelege sufletul si structura ta interioara mai bine decat ar putea sa o faca vreodata cei din familia ta fizica actuala? Ca iti impartaseste multe din pasiunile si preferintele tale si ca inimile voastre vibreaza pe aceeasi lungime de unda, la aceiasi stimuli? Ai vrut sa-i strigi “unde ai fost plecat atata timp si ca ti-a fost dor de acasa?”… Atunci e foarte posibil sa te fi intalnit cu un membru/ membrii ai familiei tale sufletesti.

Familia Sufletului tau - o legatura dincolo de timp, spatiu si vieti anterioare

Unii oameni apar in viata noastra, in mod aproape miraculos, atunci cand ne asteptam cel mai putin si avem cel mai mult nevoie. Intalnirea cu ei pare o intamplare, cel mult o coincidenta, uneori prea scurta pentru a ne putea afecta iremediabil… Cine sunt insa aceste persoane, de ce sunt aici si care este rolul lor in viata noastra? Ei fac parte din "FAMILIA noastra SUFLETEASCA" / "GRUPUL SUFLETESC" ("Soul Group” sau “Soul Family”) si, in aceasta viata, la fel ca si in celelalte, au un impact profund asupra noastra. Ei sunt cei alaturi de care am calatorit in mai multe vieti, un fel de familie, dar o familie la un nivel diferit, cel al sufletului. familia sufleteasca
Membrii familiei noastre sufletesti sunt suflete individuale care s-au reincarnat si se vor reincarna de obicei in acelasi timp, suflete intre care exista o legatura speciala impartasita de-a lungul mai multor vieti. Coincidenta sau nu, scopul lor, dar si al nostru, este acela de a ne calauzi si a ne ajuta unii pe altii in vietile care ne-au fost date, totul pentru a atinge un obiectiv sau a implini ceva anume.
In acelasi timp, este foarte posibil ca in timpul reincarnarii sa nu avem aceleasi grupe de varsta cu ceilalti membri ai familiei noastre sufletesti. Unii dintre ei pot veni aici mai devreme pentru a-ti facilita drumul intr-un anumit fel, in timp ce altii se reincarneaza tocmai pentru ca tu sa faci acelasi lucru pentru ei. Si ceea ce este cu adevarat interesant este faptul ca legatura pe care o simti fata de familia ta sufleteasca este diferita si cu totul altceva fata de ceea ce cunoastem sub numele de “conexiune karmica”.
“Exista o diferenta intre oamenii cu care esti conectat karmic si grupul tau sufletesc. Cu reteaua ta karmica exista o nevoie de re-manifestare fata de celalalt pentru a dizolva sau a rezolva energiile anterioare dintre voi. Pe de alta parte, familia sufleteasca va avea dorinta de a se reincarna in acelasi timp cu tine si, cel mai probabil, nu vor fi legati doar de karma singura, ci de asemenea si de un scop divin”, ne explica publicatia awakenlight.org.

Putem regasi membrii ai familiei sufletului in randul familiei fizice, a rudelor, a prietenilor, a colegilor etc. Uneori, intalnim aceste suflete inrudite cu noi chiar si prin intermediul internetului. Suntem meniti sa ne conectam unul cu altul la un nivel spiritual si uneori, prin propriile alegeri, facem acest lucru prin alegerile si interactiunile din lumea fizica.
Intre membrii 'familiei sufletesti' exista o legatura speciala, construita in vietile anterioare, cand ati decis sa va reincarnati impreuna si in alte vieti. 
  La fel cum nu iti poti alege familia fizica, umana, nu iti poti alege nici familia sufletului tau. Te poti amesteca cu alte familii sufletesti, te poti alatura lor, insa nu o poti schimba pe cea din care te-ai dezvoltat si evoluat ca suflet. In acelasi timp, conexiunea cu membrii familiei sufletului tau nu poate fi afectata in niciun fel de circumstantele exterioare care iti pot afecta, spre exemplu, relatia cu familia ta fizica. Copilaria, trecutul, alegerile tale, modul in care ai crescut sau ai invatat.. toate acestea nu conteaza pentru un suflet inrudit cu tine la un alt nivel. In schimb, pentru membrii familiei tale fizice, relatia ta cu ei depinde in mod direct sau indirect tocmai de aceste lucruri.
grup sufletesc
Foto Culori Chakra_Shutterstock
Familiile sufletului variaza la fel de mult ca familiile umane si pot avea un rol major in viata ta, dar si un impact dramatic chiar daca iti schimba viata in mai bine. “Aminteste-ti ca familiile sufletului pot fi mici sau mari, cu multe straturi si extensiuni in ele. Poti avea o familie mare, insa sa manifesti tendinta de a te simti mai aproapiat doar de cativa dintre ei. Este ok. Totodata, te poti simti mai apropiat de mai multi dintre ei. Este ok si in acest caz. Daca familia ta este “mica’, este foarte posibil sa ai tendinta de a te conecta cu mai mult de o singura familie. Si acest lucru este ok", se arata pe blogul spiraltimes.wordpress.com

Bineinteles, nu oricine cu care interactionam intr-un mod pozitiv sau cu care avem mai multe lucruri in comun face parte din grupul de suflete alaturi de care ne-am reincarnat. Sunt insa anumite semne care ne pot calauzi in a recunoaste unul din membrii familiei noastre spirituale atunci cand il intalnim:


Cum sa recunosti daca te-ai intalnit cu cineva din familia sufletului tau

-Cand se intalnesc doi membri ai unei familii spirituale este ca si cum doua piese ale aceluiasi puzzle ar fi puse cap la cap. Sentimentul de familiaritate pe care il simti fata de persoana respectiva este stocat in interiorul ADN-ului tau celular astfel incat de multe ori iti amintesti de persoana respectiva la un nivel subconstient.
- Au o energie care iti este familiara, iar in preajma lor te simti ca si cum ai fi ajuns in sfarsit “acasa”.
- Uneori, ii recunosti imediat si intelegi lucrurile si situatiile care v-au adus aproape unul de altul. Aveti aceleasi credinte spirituale, aceleasi intrebari, multe lucruri in comun, multe hobby-uri similare. Stii ca acea persoana se afla in viata ta ca sa te ajute si tu esti aici ca sa o ajuti.
  Langa ei te simti acceptat si iubit exact asa cum esti. Nu te simti obligat cu nimic sa renunti la adevarul a ceea ce esti, simti si gandesti.
- Schimbul de energie dintre voi este incredibil. Chiar daca persoana respectiva este pentru tine un strain si nu face parte din familia ta fizica, te simti atat de bine si de relaxat in prezenta sa de parca ar fi cineva apropiat din “familie”.

Foto Dualitate Natura Umana_Shutterstock
- Chiar daca stii sigur ca nu l-ai mai cunoscut in niciun alt loc in aceasta viata, ai sentimentul puternic ca il cunosti de undeva sau ca l-ai mai cunoscut si altadata.

Atractia emotionala fata de persoana respectiva este intensa si puternica, atat de puternica incat parca depaseste limitele cunoasterii imediate. Este peste si deasupra oricarei conexiuni emotionale pe care ai fi putut stabili-o cu ea in perioada in care v-ati cunoscut.- Atunci cand in viata cuiva apare cineva din familia sa sufleteasca si se va conecta cu el, acea persoana va simti ca stresul, anxietatea si depresia vor scadea simtitor din viata sa. Va simti mai putina frica si mai multa iubire pentru lume in general.
- Aveti idei si ganduri similare. Nu de putine ori va treziti spunand ceva in acelasi timp, din senin, sau continuandu-va unul altuia propozitiile ca si cum ati sti ce intentioneaza sa spuna celalalt si i-ati citi gandurile.
- Totodata, se poate intampla sa va ganditi unul la altul in acelasi timp, sa va sunati in acelasi interval orar, sa va dati un sms concomitent sau sa trimiteti un email unul catre celalalt simultan.
-Intr-un mod inexplicabil, constientizati amandoi importanta a ceea ce experimentati impreuna si realizati ca faptul de a va afla impreuna va face sa fiti mai buni, mai constienti de latura spirituala.
 Lucrati impreuna inspre realizarea unei viziuni similare si aveti sperante, visuri si dorinte comune.
Simti ca te inconjoara cu o dragoste, o putere de iertare si un devotament rar intalnit. Acea persoana iti va fi alaturi intotdeauna, la bine si la rau, precum in cazul fratilor de sange.
- Alaturi de un membru al familiei tale sufletesti ai un puternic sentiment de stabilitate. Constientizezi ca langa el si datorita lui (chiar daca se va afla pentru un scurt sau mai lung timp langa tine, in functie de situatie) vei putea sa cresti si sa te dezvolti indiferent de cat de grele ti-ar fi lectiile.

-Persoana din familia sufletului tau te accepta pentru tine insati, chiar daca te-ai schimbat sau te vei schimba. Dincolo de forma ta umana, iti cunoaste sufletul, iti stie esenta.
- Va ajutati unul pe altul si acest lucru se realizeaza in mod natural, fara efort sau asteptari, indiferent de nivelul la care este solicitat acel ajutor.

marți, 20 august 2013

Planta care vindeca cancerul


Lei teng gong, planta care vindecă cancerul in 40 de zile

lei teng gong planta cancer
Se pare că o planta necunoscută europenilor până de curând, care creşte în China, vindecă cancerul! Planta poartă un nume ciudat Lei teng gong („vița tunetului lui Dumnezeu”). Agitaţia în rândul medicilor şi a cercetătorilor a început după ce anumite studii de laborator au arătat că şoarecii bolnavi de cancer la pancreas s-au vindecat în 40 de zile atunci când li s-a administrat în mod regulat un compus pe baza acestei plante. Totuşi, în China Lei teng gong este cunoscută de milenii şi ea este deja integrată din antichitate în reţetele de vindecare a unor afecţiuni grave, printre care artrita reumatoidă sau cancerul.
S-a constată că şi după încetarea tratamentului cu Lei teng gong , tumoarea canceroasă nu mai revine, aşa cum este de cele mai multe ori cazul cu tratamentele clasice ale medicinei moderne. Cercetătorii cred că substanţa principală care conferă aceste proprietăţi neobişnuite plantei chinezeşti este chiar triptolida, un compus care a fost identificat în urmă cu mai mulţi ani ca având un efect foarte puternic în lupta împotriva tumorilor canceroase.
Din păcate, la fel ca şi în cazul altor plante cu virtuţi deosebite, cum ar fi turmericul sau ghimbirul, o parte a comunittii ştiinţifice este foarte lentă în ceea ce priveşte popularizarea cunoştinţelor despre noua plantă. Lei teng gong care ar putea salva sute de mii de vieţi anual. Motivul este simplu: marile corporaţii farmaceutice nu ar câştiga niciun ban dacă această plantă ar fi crescută în cantităţi foarte mari, deoarece atunci vindecarea fiinţelor umane care sunt bolnave ar fi foarte simplă şi nu ar costa aproape nimic, în comparaţie cu medicamentele ce uneori costă o avere în lumea occidentală.
Firmele de medicamente sponsorizează în schimb mii de studii false, care să demonstreze puterea şi eficiența noilor medicamente de pe piaţă, despre care în prezent se ştie nu doar că sunt aproape lipsite de orice virtuţi terapeutice, dar că provoacă de asemenea efecte secundare teribile celor bolnavi. Vestea proastă este că, deşi studiile recente au demonstrat fără dubiu aceste calităţi extraordinare de vindecare ale plantei din China, marile firme farmaceutice plănuiesc scoaterea pe piaţă a unui medicament de sinteză care să conţină triptolida şi care, bineînţeles, se va vinde pentru o sumă exorbitantă de bani. Aceasta în timp ce planta chinezească este perfect naturală, se găseşte din abundenţă şi nu costă aproape nimic.
Articol preluat de pe: http://www.edituradaksha.ro/

http://www.edituradaksha.ro/
Lei gong teng este o planta folosita in medicina chinezeasca de sute de ani pentru tratamente traditionale scrie Business Week.
"Sute de milioane de oameni cad prada anual uneia dintre cele mai misterioase boli ale secolului: cancerul. Si de aceasta data, remediul miraculous vine tot din spatial Asiatic, chinezii fiind cei care se lauda cu gasirea antidotului bolii.
Un nou studiu realizat la Centrul pentru Studiul Cancerului din cadrul Universitatii din Minnesota arata ca planta poate face cancerul sa dipsara in doar 40 de zile, chiar si dupa un tratament intrerupt. scrie Ziarul Oval
“Aceast medicament este absolut incredibil. Poate omora celulele tumorii”, spune seful cercetatorilor care s-a ocupat de acest proiect, Dr. Ashok Saluja.



Medicii au fost uluiti sa observe cum planta isi face efectul si lupta cu celulele canceroase pentru inlaturarea acestora. Ceea ce face aceasta planta cu adevarat miraculoasa este substanta numita triptolide, o substanta despre care se stia ca ajuta mult in lupta cu cancerul.
Desi foarte greu de gasit, noi va oferim acum, in Romania, in exclusivitate, acest nou tratament, Lei Gong Teng sub forma de capsule cu extract.
Cea mai buna forma de asimilare este extractul ce contine exact elementele esentiale din Lei Gong Teng, in forma concentrata.

Sanatatea se citeste pe fata

Acum trei ani am găsit o imagine cu bolile care pot fi citite pe chipul omului.
M-a uimit o doctoriţă din Sanatoriul Morşîn din Ucraina, care numai privind la mine mi-a spus despre sănătatea mea. Au urmat analizele medicale care au confirmat spusele doctoriţei. 
De curând am găsit şi aceste explicaţii:
 
…Nu-i asa ca uneori ne dam seama ca cineva nu se simte bine doar privindu-i chipul? Medicina chinezeasca sustine ca fata este o adevarata harta a starii de sanatate a omului. Privind-o cu atentie, putem descoperi afectiunile de care sufera organismul. Si stiinta medicala investigheaza trasaturile particulare ale chipului, deoarece acestea ofera informatii valoroase pentru stabilirea diagnosticului. Priviti-va atent in oglinda si descoperiti simptomele unor posibile afectiuni, conform principiilor medicinii traditionale chineze.
 
Informatii utile in diagnoza
Primele informatii privind starea generala de sanatate se observa pe chip. Cu alte cuvinte, boala se citeste pe fata omului. Medicii stiu ca o paloare icterica a tenului poate sugera o afectiune hepato-biliara, o culoare bronzata poate insemna boala Addison , cianoza sugereaza o afectiune cardiaca, sau o boala maligna, cum ar fi cancerul. Exoftalmia inseamna boala Basedow, o eruptie faciala sub forma de fluture, defineste un lupus eritematos diseminat. O piele intinsa, dura, cu riduri perpendiculare pe buze indica o sclerodermie. Un bolnav care acuza o durere de inima are o anumita paloare a fetei si prezinta un facies ingrozit. Astenia si ameteala pot fi observate intr-o oarecare masura pe fata obosita si apatica sau palida si anxioasa. De asemenea, medicul urmareste pe chipul omului mimica, reactiile in timpul discutiilor sau la palpare. Se spune ca, prin observatie, medicul primeste cea mai mare cantitate de informatii apreciata la 3 milioane biti pe secunda. Putem sa ne privim si noi insine pentru a descoperi semnele bolii, cercetindu-ne cu atentie ridurile si tenul.

Culoarea tenului
Asadar, asezati-va in fata oglinzii. Eventual, folositi una concava, care mareste. Observati, mai intii, aspectul general. Un facies ridat, deshidratat, cu tegumente groase de culoare bruna, indica tulburari renale. Tenul uscat, cu reflexe pamintii, indica afectiuni gastrice, in special ulcer gastric. Tenta maronie indica disfunctii cauzate de consumul mare de tigari, in special intoxicare tabagica (masca tabagica). Fata palida, cu reflexe verzui, indica afectiuni hepatice. Bolile pulmonare se reflecta pe chip printr-un facies alburiu. La fel, si anemia. Daca pielea este galbena, umflata, acesta e un semn al disfunctiilor pancreasului si splinei. Fata rosie indica boli cardiovasculare.

Ce prevestesc ridurile?
Toata lumea are riduri. Acestea nu sint numai semnele virstei, ci si indicii ale unor dereglari functionale. Ridurile orizontale pe frunte indica afectiuni ale sistemului nervos. Daca sint incrucisate, e semn ca organismul este supus exceselor alimentare. Ridurile verticale de la radacina nasului sugereaza consumul excesiv de produse animaliere. Urechile rosii sint semne ale bolilor de rinichi si de circulatie. Urechile uscate, cu aspect prafuit indica afectiuni osoase. Santul orizontal pe lobul inferior al urechii este semnul tulburarilor cardiovasculare. Acelasi lucru il indica si nasul rosu. Despicatura pe peretele dintre cele doua narine este tot un indiciu pentru boli cardiovasculare. Functionarea deficitara a rinichilor se reflecta in cearcanele de sub ochi (pungi). Al doilea rind de cearcane sugereaza afectiuni intestinale. Buzele excesiv de rosii inseamna afectiuni ale splinei si pancreasului. Buzele uscate, uneori livide, sint specifice afectiunilor gastrice si colitelor. Bolile de stomac se manifesta prin umflarea buzei superioare. Daca se umfla cea inferioara, e vorba de dereglari ale intestinelor. Barbia umflata semnaleaza bolile de rinichi. Despicatura din barbie este asociata cu vitalitatea, robustetea, forta sexuala.

Limba spune multe
Culoarea si aspectul limbii sint indicii pretioase in stabilirea starii de sanatate generale. Daca aceasta este rosie si indurata pe toata suprafata, prevesteste un accident vascular cerebral. Bolile cardiovasculare inseamna limba rosie, tumefiata si indurata la baza. O limba de culoare rosu inchis este semn al tulburarilor intestinale. Daca e rosu inchis, spre violet, cu depozite umede, e vorba de o slaba oxigenare a singelui. Bolile infectioase dau o limba de culoare rosu deschis, iar anemia, roz, pal. Daca e rosie si uscata, e vorba de afectiuni gastrice. Daca e alburie, excesiv de umeda si cu depozite galbene, bolnavul are o boala de pancreas sau splina. Cind e galbena, cu depozite verzui, se poate spune ca pacientul sufera de disfunctii hepatobiliare. Limba galbena si uscata sugereaza afectiuni pulmonare, iar cea alburie si subtiata, enterite si colite. Limba purpurie cu depozite alburii indica prezenta ciupercii candida.

Cariile nu apar intimplator
Medicii stomatologi au stabilit ca aparitia cariilor nu este intimplatoare, acestea anuntind anumite afectiuni. Astfel, cariile nu sint numai boli ale dintilor, ci si semnele bolilor mai grave. Cariile aparute pe maxilarul superior la incisivi anunta bolile cardiovasculare, pe canini – afectiuni pulmonare si ale cailor respiratorii, la premolari – boli ale sistemului nervos si endocrin, iar pe molari – boli de stomac, hepatobiliare si endocrine. Cariile care se fac pe maxilarul inferior, indica afectiuni genitale daca apar pe incisivi, afectiuni renale – pe canini, boli ale intestinului gros si ale intestinului subtire – pe premolari si afectiuni hepatobiliare, endocrine si ale splinei – pe molari.

Pielea, harta sanatatii
Putem obtine indicii asupra sanatatii si studiind aspectul si culoarea pielii. Daca aceasta este rosie, probabil e vorba de o boala cardiovasculara. Afectiunile hepatobiliare dau pielii culoarea galbena cu reflexe verzui. Daca e alba-bruna, e semn de boala a rinichilor si cailor urinare. Pielea alburie inseamna boli de plamini si anemie. Daca e galbuie – boli ale splinei si pancreasului. O piele cu aspect uscat indica tulburari endocrine, nervoase, gastrice, pulmonare si de circulatie. Daca e hiperhidratata – afectiuni renale, hepatobiliare si cardiovasculare. Pielea seboreica anunta tulburari endocrine, neuropsihice, intestinale si avitaminoze A si E. Pielea groasa, carnoasa, cu porii dilatati indica tulburari hepatobiliare, metabolice si ale pancreasului. Afectiunile nervoase, endocrine, digestive si de circulatie dau o piele cuperozica, iar anemiile si tulburarile endocrine, o piele subtire, uscata, palida, cu aspect de pergament.
 
Portretul omului sanatos
Cum arata capul unui om sanatos? Medicina chineza considera ca vitalitatea se manifesta prin urmatoarele aspecte:
- ten curat, lucios (discret), cu tesut subcutanat bine reprezentat (obraji carnosi)
- par lucios, rezistent, des
- retea densa a irisului si absenta petelor pe iris
- gura nu prea larga
- dinti regulati, sanatosi, fara carii
- forma rotunda a fetei, frunte inalta
 
 
Corpul tau iti trimite mesaje?
Citeste cu atentie pina la capat si da mai departe celorlalti.
Sanatatea pielii tale, a degetelor, a parului, urechilor sau a gurii iti dau indicii asupra sanatatii nutritionale a corpului tau, in totalitate. Ti-au aparut pete albe pe unghii? Sau poate ca ai aproape tot timpul mainile si picioarele reci… Toate aceste lucruri minore, pe care este posibil sa le ignori, iti spun de fapt ca din alimentatia ta lipsesc vitamine sau minerale esentiale pentru sanatatea organismului tau.
 
Doza zilnica recomandata  (DZR) reprezinta ghidul impus de Ministerul Sanatatii in ceea ce priveste consumul recomandat de vitamine si minerale la care trebuie sa se supuna majoritatea producatorilor de suplimente alimentare. DZR ofera o sugestie asupra consumului zilnic de nutrienti pentru prevenirea deficientelor nutritionale severe.
 
Cateva  semne fizice ale unor deficiente nutritionale:
 
Par uscat si degradat – lipsa de acizi grasi esentiali.
Albirea prematura a parului – deficienta de acid pantotenic (B5).
 Caderea parului – lipsa acidului folic, a vitaminelor B5, B6 si a acizilor grasi esentiali. Poate indica prezenta unor tipuri de substante toxice in organism.
Matreata – deficienta de acizi grasi esentiali, antioxidanti (in special seleniul), vitamina B6 si in general deficienta de vitamine din complexul B. Poate indica un nivel scazut al acidului gastric.
Acneea – deficienta de zinc, acizi grasi esentiali sau vitamina  A. Nivel scazut de acid la nivelul stomacului si consumul ridicat de grasimi.
Carii dentare  - deficienta de vitamina B6 si minerale (in special calciu si bor).
Sangerarea gingiilor – deficienta de vitamina C si bioflavonoide.
Crapaturi in colturile gurii – lipsa elementelor din complexul  B sau a riboflavinei.
Limba umflata – lipsa acidului folic, a vitaminei B12, zincului sau fierului.
Limba deschisa la culoare – nivel scazut de fier.
Cearcane – nivel scazut de quercitina sau vitamina C. Deformarea unghiilor – deficienta de fier.
Inflamarea cuticulelor – deficienta de zinc.
Pielea uscata – deficienta de acizi grasi esentiali, vitamina A sau vitamina E.
Vindecarea lenta a ranilor – deficienta de vitamina A, vitamina C, zinc sau acizi grasi esentiali.
Invinetire rapida – nivel scazut al vitaminelor K, C, E sau bioflavonoidelor.
Maini reci – lipsa acizilor grasi, a vitaminelor E si B12 sau a fierului.
 
Lista de mai sus are un caracter “orientativ”. Cand iti  ”examinezi” corpul, trebuie sa ai in vedere mostenirea ta genetica si alti factori care tin de sanatate si care pot cauza unele simptome asemanatoare. In general, semnele fizice pot spune destul de superficial care sunt carentele tale nutritionale, dar cel mai important este sa faci o vizita medicului tau inainte de a te repezi la diverse suplimente alimentare. Poti acoperi nevoile organismului tau printr-o alimentatie adecvata deficientelor nutritionale pe care intuiesti ca le ai.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
va costa doar 1 leu  curatatul ...rinichilor! e f.important!

Anii trec si rinichii nostri filtreaza sangele inlaturand sarea, otravurile si alte lucruri nedorite care intra in corpul nostru.  Cu timpul sarurile se acumuleaza si e nevoie sa-i curatam. Cum se face asta?  Este foarte simplu.
Luati un manunchi de patrunjel si spalati-l bine. Apoi taiati in bucati mici, puneti-l intr-un vas, turnati apa curata- un litru- peste el si fierbeti timp de 10 minute.  Apoi lasati sa se raceasca, strecurati si
 pune-ti intr-o sticla curata pe care o veti pastra in frigider .
Beti un pahar pe zi si veti observa ca toata sarea si otrava acumulata in rinichi se elimina prin urina. De asemenea veti observa diferenta pe care nu ati mai simtit-o pana acum. Patrunjelul este cunoscut ca cel mai bun tratament pentru rinichi si este natural!

Trimiteti tuturor prietenilor de care va pasa.