Invatatura unui calugar.Oare suntem in masura sa urmam aceasta invatatura?
Pilde
"Si vine
o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca
totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin,
nu este o stradanie"
|
In
aceasta lume complicata in care traim, am intalnit
zilele trecute un calugar ortodox de 85 de
ani, considerat a avea har conform
terminologiei utilizata de confratii
sai.
L-am
intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla
cand cineva vine la
el.
”Eu,
omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma
deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine.Nu
intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce
problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii
este, si apoi ma rog.Atat fac- ma rog impreuna cu
el.Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi
se strang in numele Lui ca atunci si El este cu
noi.Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi
deschide usa chiliei.Eu nu privesc omul intrand la
mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in
chilie.
La
sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin.Eu nu
trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie,
imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din
toata inima mea.Deci totul este rugaciunea noastra
catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele,
alteori le pun pe crestetul capului.Uneori simt ca
este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea
s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc
vindecare, il numesc trezirea omului in
Dumnezeu.”
L-am
intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata,
nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns
:
“Atat
timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara
ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta.Cauza nu
sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe
Dumnezeu.Daca ai credinta nestramutata ca El este in
tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si
Dumnezeu.Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii
si in inima ta o sa gasesti linistea.Acolo te
asteapta Dumnezeu.Mintea este prima care fie se
deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se
manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te
impiedica.Mintea tese labirinturi si uneori se
pierde in propria ei tesatura.Daca lasi iubirea din
inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum
gandurile tale isi gasesc singure drumul catre
Cer.”
L-am
intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa
ajunga sa ia Lumina:
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste,o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu.Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat.Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine.Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie.Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”
L-am
intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o
pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu
dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta,
in jurul lui oamenii erau foarte linistiti,
calmi.Raspandea o vibratie de pace in jur care
linstea multimea.
“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata.Cand te
opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te,
pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal
pentruca mergi contra curentului.Iubirea, este
curgerea vietii.Pacea, linistea, se obtin cand lasi
viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta
la ceva”.
Si
m-a intrebat:”ai obosit vreodata in timp ce te
bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te
rugai?Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu
opuneai rezistenta.Atunci te deschideai prin
inima.Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te
oboseste vreodata.Si mintea cauta neincetat, mereu
gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta
mintea isi cauta
linistea.
Deci
lupta nu este intre noi si cei din jur, sau
intamplarile din viata, ci este intre noi si noi,
acea lupta interioara este cea care
epuizeaza.”
L-am
intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere,
pendulare:
“Nu
trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi
si mai rau.Si vine o vreme cand intelegi ca nu e
necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la
sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o
stradanie.Lupta are loc pana cand se coboara aceasta
intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu,
stai linistit si lasa-l sa se exprime prin
tine”.
L-am
intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in
opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat
catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la
cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa
este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat
de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit
rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.Nu s-a
indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu
era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat
traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind
cea mai mare binecuvantare, bogatia
inimii.
I-am
spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de
creinciosi, a pierdut legatura,si intr-un fel a
interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile
in care ei aveau puterea sa o
consolideze.
“Biserica
este o institutie alcatuita tot din oameni.Si omul
s-a indepartat de aproapele sau.Si aceasta din
teama.Teama de a nu se pierde invataturile, de a le
pastra nealterate,din frica aceasta si-au concentrat
atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este
mai important-cei carora li s-a adresat Christos
prin invataturile sale.Iisus nu a vorbit ascuns,
doar Apostolilor, el a iesit in lume.Dar si in
Biserica sunt oameni si
oameni.
Ce
poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul
Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi
acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul,
pentruca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt
doar sunete goale.Prin rugaciune omul se inalta prin
Cuvant care este fapta, prin gand si prin
traire.Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa
te inalte.Nu e datoria noastra sa ii judecam pe
semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam,
noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne
gasim singuri calea prin care vorbim cu
Dumnezeu.”
Mi-a
spus ca este foarte important sa ascult
tacerea.
”Cauta
tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele,asculta-l
pe Dumnezeu in tacerea
mea.”
Si
de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii
inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de
aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra
capului lui.
Aceasta
fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti
cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce
simte el cand vorbeste cu un
om:
“Eu
cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in
el.Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este
ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului
lui Dumnezeu.Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu
intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si
descopera-l aici.
Rosteste
fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa
vorbesti.Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant,
si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu
respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se
manifesta prin tine in lume.Lasa ca fiecare cuvant
sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il
rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui
caruia i te adresezi.Ceea ce spui tu daca este
lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un
cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce
rostesti vine din suflet, acel om va pastra in
sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci
amintirea bucuriei sufletului
lui.”
La
plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu
stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la
intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui
semnul crucii si sa il binecuvantez.Ma gandeam cum
pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca
in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a
explicat:”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea
celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul
nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a
Duhului, si in fata Sa toti suntem
egali.”
Fiintele
iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se
simte doar adierea lumilor celeste la trecerea
lor prin viata
noastra.
Viseaza
ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si
cum ai muri azi, caci nu conteaza anii
din viata ta, ci viata din anii
tai.
|
|
Augustin
Stoica
|
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire